OSHO - ZECE PORUNCI

Mi-ai intrebat de cele Zece Porunci ale mele. E o problema dificila, deoarece eu sunt inpotriva oricaror fel de porunci. Totusi doar pentru amuzament, am scris:

1. Niciodata sa nu asculti ordinul altuia, daca el nu vine deasemenea si dinauntrul tau.
2. Nu exista Dumnezeu altul decat viata insasi.
3. Adevarul este in tine, nu il cauta in alta parte.
4. Dragostea este rugaciune.
5. A deveni ceva lipsit de insemnatate este usa spre adevar. Lipsa de insemnatate insasi este mijlocul, telul si realizarea.
6. Viata este acum si aici.
7. Traieste constient (treaz).
8. Nu inota – pluteste.
9. Mori in fiecare clipa asa incat sa fii altul nou in fiecare moment.
10. Nu cauta. Ceea ce este, este. Opreste-te si priveste.

OSHO

... de septembrie

Pe vremea aceea inca foile de hartie nu erau atat de albe, si literele curgeau frumos randuite cu inclinarea lor seismografica spre dreapta sau spre stanga - dupa ritmul lor intern, mereu capricios, ca un copil prea rasfatat ; iar busola pe care o tarai in fiecare zi se invartea cu un rost... era un ceas - busola cu care facusei senzatie printre colegele de la facultate (caci numai colege erau ... ).

Pe vremea aceea lumina de septembrie era calda si frunzele care cadeau, cadeau cu un rost, pentru ca exista cineva care sa le adune si sa le sorteze dupa culori si fome si marimi, cu rabdarea unui colectionar de timbre, sau de fluturi ce isi conserva cu grija micile cadavre ale unei pseudo-paduri pe duca - cea din chiar mijlocul orasului...

Pe vremea aceea pasul tau era inca departe si nu se putea auzi decat ecoul unor vremi demult apuse si totodata prezente in imediata apropiere, caci timpul povestii isi are ciclicitatea lui ritmica ...

Pe vremea aceea beam cafea la ibric, si bere la halba, fumam tigari ieftine si proaste, ne credeam prea-minunati ... prea-geniali ... prea-(ne)buni ... ne refugiam in coltul cel mai umbrit al salii de lectura sa ne luam la intrecere in aberatii cu artistii nebuni ai inceputului de secol XX ...

Pe vremea aceea mai aveam o mie de ani de trait si nici o umbra nu iti incununa privirile, caci priveai toti oamenii direct in fata ...

Pe vremea aceea rasul tau era molipsitor si din veselia ta se nastea veselia celor din jur...

,,Insemnari de capatai” (,,Makura no sōshi” sau ,,Pillow book” asa cum a fost tradus titlul in momentul ecranizarii cartii) este, alaturi de vestitul ,,Genji monogatari” (,,Povestea lui Genji”) una dintre cele mai citite carti din literatura japoneza.
Desi opera nu poate fi incadrata intr-un gen anume - este parte jurnal, parte eseu, contine poezii, descrieri si enumerari simple de cuvinte-, este cea mai reprezentativa descriere a curtii imperiale din timpul Epocii de Aur din istoria Japoniei, si anume perioada 794-1183 cand capitala tarii se afla la Heian, Kyōto de astazi. Aceasta descriere este cu atat mai credibila cu cat Sei Shōnagon, a fost doamna de onoare a Imparatesei Sadako, sotia celui de-al saizeci si saselea suveran al Japoniei, Imparatul-copil Ichijō (,,shōnagon” inseamna ,,sfetnic mic”)

Continutul operei insa nu poate fi rezumat; Sei Shōnagon vorbeste despre tot: de la natura, la punctele de interes ale japonezilor, la calatorii, la relatiile de la curte, la preotii care in loc sa isi vada de ceremoniile lor aruncau priviri sirete in trasurile doamnelor, si pana la propriile ei ganduri( unele mai rusinoase pentru acea vreme, altele mai putin). Intr-un fragment adaugat dupa aparitia cartii in randul oamenilor, ea spune: ,,…insemnand toate ciudateniile si minunatiile cate mi-au trecut prin minte. Am ales tot ce mi-a placut in lume, tot ce mi-a parut mai frumos la oameni, am vorbit despre cantece si copaci, despre pasari si gaze”.
De mentionat este faptul ca Sei Shōnagon nu a vrut ca paginile scrise de ea sa fie citite de altcineva; a fost o intamplare nefericita dupa cum o considera ea, faptul ca i-au fost oarecum furate; din aceasta cauza, nu se poate vorbi in nici un fel despre cenzura anumitor idei, oricat de rusinoase sau sarcastice ar fi fost ele.
Desi aceste pagini au scandalizat pe cei care le-au citit atunci, ,,Insemnari de capatai” reprezinta o sursa de incredere pentru cei care vor sa-si aprofundeze cunostintele referitoare la poporul japonez, sau care sunt dimpotriva, numai curiosi in legatura cu acest popor considerat de multi ,,ciudat”.